
Să vorbeşti despre o persoană atunci când ea nu e prezentă e o activitate benefică, la care nu ar trebui să renunţi. Împrăştierea zvonurilor -definită ca a le atrage atenţia celorlalţi în privinţa comportamentului necorespunzător al unei persoane- ajută la menţinerea ordinii sociale, scade nivelul de stres al celui care bârfeşte şi ajută ca de o persoană să profite cei din jur, scrie un studiu al Berkeley citat de ziarul San Francisco Chronicle.
Experimentul a fost simplu: cercetătării au vrut să descopere cum reacţionează oamenii atunci când un necunoscut cu care joacă un joc trişează. Cei care au observat manevra celui care nu juca corect au devenit mai stresaţi şi s-a observat că pulsul lor a crescut, dar dacă reuşeau să trimită un mic bilet în care să avertizeze ceilalţi jucători că acesta trişa se simţeau imediat mai bine şi pulsul scădea până la nivelul obişnuit.
“Avem tendinţa de a ne gândi la bârfe ca la un lucru negativ care are o reputaţie proastă, dar dacă ar fi ca ea să fie eliminată, aceasta ne-ar costa ordinea socială”, spune co-autorul studiului. “O mare parte din ceea ce numim “bârfă” este, de fapt, felul în care încercăm să îi ajutăm pe cei din jur. Bârfa ne face bine. Putem spune că e chiar terapeutică”.