Premiul Grammy 2018 la categoria ”Cel mai bun spectacol de muzică de cameră” a fost câștigat de Patricia Kopatchinskaja, originară din Republica Moldova.

Datorită violonistei Patricia Kopatchinskaja, care este originară din Republica Moldova, Orchestra de Cameră Sfântul Pavel din Austria a câștigat premiul Grammy 2018 la categoria ”Cel mai bun spectacol de muzică de cameră”, pentru discul „Death & The Maiden”, informează twincities.com

Artista le-a mulțumit tuturor și a declarat că succesul aparține întregii echipe.

„Acest Grammy se datorează întregii echipe: toți membrii orchestrei au contribuit cu ideile și dăruirea lor. Vă mulţumesc pentru curiozitatea şi curajul vostru”, a scris Kopatchinskaja pe pagina sa de Facebook.

Patricia Kopatchinskaja s-a născut în anul 1977, la Chișinău. Tânăra a pășit pe urmele părinților săi, mama ei fiind violonistă iar tatăl — țambalist.

Patricia a început să studieze vioara la vârsta de șase ani, profesoara ei fiind o fostă elevă a violonistului David Oistrach.

După ’89, familia ei a plecat în Austria, stabilindu-se la Viena. La vârsta de 21 de ani a devenit studentă la Conservatorul din Berna, absolvind studiile cu distincție.

Patricia Kopatchinskaja a participat la numeroase festivaluri europene: Festivalul de muzică de cameră de la Kuhmo, Lucerne Festival, Ludwigsburger Schlossfestspiele, Festivalul Lockenhaus, Festivalul Yehudi Menuhin din Gstaad, Festival de Radio France et Montpellier, Salzburger Festspiele, Festivalul Styriarte, Wiener Festwochen și Zürcher Theaterspektakel.

Ca interpretă de muzică de cameră, Patricia Kopatchinskaja a apărut în scenă alături de numeroși artiști cunoscuți: pianiștii Konstantin Lifschitz, Alexei Lubimow, Fazil Say, Henri Sigfridsson, Mihaela Ursuleasa, violonistul Hansheinz Schneeberger, violistul Vladimir Mendelssohn, violonceliștii Thomas Demenga, Sol Gabetta, Quirine Viersen, Pieter Wispelwey, cântărețele Angela Gheorghiu și Anna Maria Pammer.

Violonista originară din Moldova cântă la o vioară realizată de Giovanni Francesco Pressenda, din anul 1834. Ea este căsătorită și are o fetiță.


Suntem mândri de ai noştri! 🙂

sursa: sputnik.md

Comentează

comentarii