Moldoveanca Elena Karafizi supranumită și „Adele de Moldova”, este noua membră a formației austriece Parov Stelar. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a trupei, în contextul în care Cleo Panther a renunțat la colaborare cu trupa.

„Suntem extrem de mândri și fericiți să o întâmpinăm pe Elena Karafizi ca noua noastră cântăreață în formația Parov Stelar Band. Elena vine de la Chișinău / Moldova, aduce un fond muzical versatil și are o chimie foarte specială cu noi toți, ceea ce va face spectacole live în 2019 și mai mult!”, se spune în anunțul trupei.

Și Elena a anunțat despre noua etapă din cariera sa. „Ei bine, lucrurile au înnebunit în ultima vreme și nu există o altă modalitate de a anunța aceasta, dar după cum puteți vedea în imaginea de mai jos, începând de astăzi fac parte din formația Parov Stelar”, a scris Elena Karafizi.

Parov Stelar este numele de scenă al muzicianului austriac Marcus Füreder. Stilul său muzical se bazează pe o combinație de jazz, house, electro și pop.

Elena Karafizi este interpreta care a devenit populară datorită cover-urilor pe care le cânta. Are o voce inconfundabilă şi extrem de frumoasă. A studiat canto popular, a fost solista trupei Karafizi & The Roof şi prezentatoare radio la Muz FM!

Muz FM îi urează Elenei din toată inima succese şi realizări frumoase! Suntem mândri de tine!!!

Comentează

comentarii