E în premieră când Premiul European pentru Literatură ajunge la un scriitor român şi îşi face acest debut alegând un nume originar din Republica Moldova. În 2019, Tatiana Ţîbuleac a fost nominalizată din partea României, alături de alţi patru scriitori de peste Prut, la faimosul premiu. Scriitoarea a fost invitată ieri la Palatul Bozar din Bruxelles, unde a primit distincţia, dar și a susţinut un moment de lectură alături de alţi autori.
Romanul „Grădina de sticlă” descrie povestea unei copilării dramatice, a unei fetițe orfane, Lastocika (Rândunica). Ea crede că a găsit fericirea atunci când este luată în grijă de o femeie singură și ambițioasă. Lastocika își trăiește copilăria într-un Chișinău multicultural, care oscilează între limba română și limba rusă, între două culturi, perioada când se schimbă frontierele și sistemele politice.
Numele scriitorilor care au obținut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură au fost anunțate pe 22 mai, iar EUPL are drept scop recunoașterea tinerilor talente literare din Europa și evidențierea literaturii contemporane. Până acum, acesta a fost oferit unui număr de 108 autori din 41 de țări, relatează Agerpres.
Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând cu 2008. Țările sunt selectate prin rotație pentru participarea în competiția EUPL.
Pe lângă basarabeancă, în acest an premiul a fost câștigat de reprezentanții Austriei, Finlandei, Franței, Ungariei, Georgiei, Greciei, Irlandei, Italiei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei, Ucrainei și Regatului Unit.
Un fragment din Grădina de Sticlă:
MI-AȚI SPUS CĂ SUNT O CĂȚEA SENTIMENTALĂ, VĂ MUȘC PÂNĂ LA LAPTE.
Mă nasc noaptea, am șapte ani. M-ar lua în brațe, îmi spune, însă are mâinile ocupate. De sus luminează o lampă albastră, legată de un copac cu un cablu. Se leagănă. Las capul pe spate și o văd mai bine: e rotundă, ca o pâine netăiată. Trecem prin Porți ca printr-o burtă de piatră. Așa e la oraș, mă gândesc. Tot într-o vale, mereu la vale, drumul. Gheața ne cuprinde tălpile, strada se scurtează. Îmi întinde buzunarul ei ca să nu lunec. Și să mă uit în jur, să văd și eu frumusețe! Lumina aceea cernută. Cerul acela cu stelele fugite. Blocuri, blocuri, blocuri. Niciunul mai înalt de patru. Niciunul mai lat de patru. Buzunarul ei are blană, unghia ia foc. În geamuri, oameni mici se văd trăind frumos. Mii de pătrate cu mijloc de pară. Unii lângă alții, unii peste alții. Cei de jos îi țin pe umeri și pe ceilalți. Sunt puternici cei de jos. Un câine – albastru – se ia după noi cu urmele lui mici. La oraș totul e patru și albastru, mă gândesc. Și să nu rămân în urmă, să nu rămân în urmă niciodată. Lângă un gard ne oprim. Закрой глаза и забудь всё. Nu înțeleg nimic, uit totul într-o secundă.
ÎNCHIDE OCHII ȘI UITĂ TOTUL. (rus.)