Cunoscut de copiii din toată Republica Moldova pentru personajul Guguță, sub cușma căruia încap toți micuții din țară, Spiridon Vangheli își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Scriitorul, traducătorul şi editorul moldovean împlinește 87 de ani. Spiridon Vangheli s-a născut la Grinăuţi, Bălţi, acolo unde a făcut școala primară. A absolvit apoi Institutul Pedagogic „Ion Creangă” (azi, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”). A fost profesor, apoi redactor la editurile „Cartea Moldovenească” şi „Lumina”.

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, acesta a menţionat:

„Nu poţi să scrii pentru cei mici, dacă eşti gol pe dinăuntru. Trebuie să ai copilul în suflet, să ştii să te înalţi la nivelul lui. Literatura pentru copii este o mare algebră în care trebuie să te apropii de pici şi să nu-i duci în eroare. Cartea trebuie să aibă acţiune, să fie captivantă şi să schimbe unghiurile de vedere. Ea trebuie să fie interesantă şi pentru cei mari. Eu nu hrănesc copiii cu rămăşiţele de la masa mea, eu le dau tot ce am mai bun, iar ei îmi răspund cu aceeaşi dragoste.”

Menţionăm că, maestrul Spiridon Vangheli este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, iar în 2012 i-a fost conferit tilul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mulţi ani, Maestre!

sursa: adevarul.ro, zugo.md, wikipedia.com

 

Comentează

comentarii